Ordinul de ministru a fost revocat iar azi (20 aprilie) va fi lansat concursul de proiecte AFCN si o nouă consultare publică pentru modificarea normelor (aplicabile incepand cu urmatoarea sesiune de finantare)

Legea a fost respectată!

Luni, 19 aprilie, a fost anunţat pe situl MCPN că Ministrul culturii a retras ordinul privind modificarea Normelor Metodologice ale Fondului Cultural Național şi că pe data de 20 aprilie va fi lansat concursul de proiecte pe ariile tematice şi normele vechi. În acelaşi timp MCPN lansează cu aceeaşi dată (20 aprilie) o nouă consultare publică în vederea modificării Normelor Metodologice ale AFCN.

„Ca urmare a contestării duratei consultării publice de către sectorul cultural independent, ministrul culturii și patrimoniului național, Kelemen Hunor, a decis revocarea de la publicarea în Monitorul Oficial al Ordinului nr. 2120 din 31.03.2010, privitor la modificările Normelor metodologice privind organizarea și funcționarea comisiilor, procedura de selecție a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale în vederea acordării de finanțări nerambursabile din Fondul Cultural Național, precum și de soluționare a contestațiilor Drept urmare, sesiunea de concurs de proiecte culturale I/2010 se va desfășura – începând cu data de 20 aprilie – pe ariile tematice și normele vechi. De asemenea, MCPN lansează, cu aceeași dată, o nouă dezbatere publică în vederea modificării Normelor Metodologice ale AFCN.”

Citiţi articolul complet: http://www.cultura.ro/News.aspx?ID=1562

Coaliţia Sectorului Cultural Independent mulţumeşte tuturor celor care au sprijinit iniţiativa, care s-au implicat activ şi au participat la discuţii, care au scris (sau sintetizat prin video 🙂 ) situaţia problematică şi principalele momente ale iniţiativei, care au redat cu responsabilitate cerinţele noastre, care au promovat încă din primele momente petiţia depusă pe 22 martie…

Ce s-a întâmplat reprezintă un prim pas important. Continuăm şi vă ţinem la curent.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s